Program de criză și o poveste interesantă | Radu Turcescu
16732
post-template-default,single,single-post,postid-16732,single-format-standard,ajax_fade,page_not_loaded,,qode-title-hidden,qode-theme-ver-10.1.1,wpb-js-composer js-comp-ver-5.0.1,vc_responsive

Un program de criză și o poveste faină | Introducere în Crisis Management

Un program de criză extraordinar

În toamna aceasta am lansat un program de criză ce poartă, sugestiv, numele ”Introducere în Crisis Management”. Poți citi despre el aici. Dar îți voi oferi și eu câteva detalii scurte… Într-o perioadă de 30 de zile, ne vom întâlni de 3 ori, vom discuta despre crize și vom conștientiza 3 lucruri : 

  1. O criză poate izbucni din orice 
  2. Emoțiile și contextul oamenilor implicați trebuie înțelese foarte bine 
  3. Nu e despre noi și acțiunile noastre trebuie raportate la emoțiile celor implicați

De ce ?

Motivul conștientizării este foarte logic. Cele 3 idei de mai sus ar fi, probabil, aprobate de o sală de 1000 de oameni. Dar câți dintre aceștia chiar conștientizează aceste aspecte ? Câți le interiorizează și le transmit la nivelul organizației astfel încât să prevenim ( pe cât se poate ) și să gestionăm ( corect ) crize de PR. Acest program de criză care răspunde la contextul actual ( multe crize de PR, dar și mai multe incidente de PR ) și ajută participanții să interiorizeze cele 3 aspecte cheie.

Există 1 milion de motive pentru care ideea ”mie nu mi se poate întâmpla” e una neinspirată și există încă 1 milion pentru care ideea ”lasă că văd atunci” e și mai neinspirată. Deoarece o criză poate izbucni oricând și viteza de dezvoltare poate fi atât de mare încât să nu știm ce să facem mai întâi. Fugim, răspundem, ce răspundem, când răspundem, fugim totuși ?! 

O poveste interesantă 

Zilele acestea implementez acest program de criză într-o companie din domeniul jocurilor de noroc. Din punct de vedere crize de PR, domeniul este incredibil de ofertant. În primul rând, imaginea sa este destul de șubredă. Apoi, se pot întâmpla 1000 de lucruri care vor fi amplificate de imaginea deja șubredă. Pe scurt, domeniul în sine pare bombă cu ceas. 

Și spun pare deoarece am descoperit niște oameni extraordinari de faini, adevărați profesioniști. Nu, nu sunt deloc surprins. Mi-a plăcut disponibilitatea și deschiderea față de mine. Mi-a plăcut disponibilitatea și deschiderea față de acest program de criză. Nu am simțit vreo secundă ideea ”Hai frate..ce mi s-ar putea întâmpla și când..?” 

Dar la acest când aș dori să rămân deoarece exact în perioada implementării, compania se ”lovește” de un incident de PR ce ar fi putut fi urmat de reclamații, scandal și alte consecințe negative. Nu glumesc, nu inventez pentru frumusețea articolului. Pur și simplu chiar s-a întâmplat. Mai mult decât atât, incidentul cu pricina fusese discutat de noi în săptămâna premergătoare. 

Echipa s-a descurcat foarte bine și am apreciat că au aplicat cam tot ce am discutat în cadrul workshop-urilor. 

Ce am obsevat în timpul incidentului la modul în care echipa a reacționat ?

  1. Nu au reacționat impulsiv 
  2. Nu s-au pierdut cu firea 
  3. Nu au fost surprinși de eveniment ( de multe ori aud ideea : Nu mă așteptam să mi se întâmple mie !? ) 
  4. Nu au încercat să arunce vine din stânga în dreapta, incluzând aici și clientul 

Pe scurt, dacă ar fi să traducem cele 4 puncte de mai sus, le-am putea ușor lega de cele 3 conștientizări. Nice 🙂 

Dacă dorești să lucrăm împreună, aruncă o privire pe programul de criză. Dacă ai nevoie de detalii, scrie-mi pe LinkedIn 🙂

Program de criză.

Program de criză destinat liderilor și echipelor lor