Rolul consultantului

Rolul consultantului și de ce trebuie să îl înțelegi

De ( prea ) multe ori am observat că rolul consultantului este un subiect de un interes scăzut… Cineva care oferă câteva sfaturi..

Consider că definiția este mai mult decât superficială, iar rolul consultantului nu este înțeles aproape deloc. Pentru mine lucrurile stau diferit :  înțelegerea rolului cântărește enorm în decizia de a accepta sau nu un proiect.

Rolul consultantului trebuie înțeles dintr-un motiv foarte simplu : doar așa vom putea aprecia valoarea adusă de acesta.

 

Rolul consultantului : Nu este vorba despre informare

Consultantul nu are rolul de a informa. Scopul colaborării noastre nu este despre informații ce pot fi, oricum, găsite pe 1000+ website-uri sau cărți.

Am auzit des abordarea :

Domnule client, tu nu ai timp să citești cât citesc eu, motiv pentru care apelezi la cunoștințele mele.

Consider că acest tip de beneficiu este mult prea mic și că nu va produce o îmbunătățire pe termen mediu și lung.

Dacă îți dorești informare, îți recomand articolele gratuite scrise de mine. Vei găsi analize, studii de caz, sfaturi și soluții punctuale, ce au la bază experiențele mele profesionale.

 

Rolul consultantului : Este vorba despre transformare

Sunt un mare fan al noțiunii de transformare prin consultanță. Cum am spus mai sus, nu este vorba ( doar ) despre informare. În lipsa transformării, rezultatele nu vor rezista pe termen mediu și lung. La ce mă refer ? Păi…

  • O imagine se construiește în timp, prin tot ceea ce facem sau spunem. Dacă nu vom interioriza mentalitățile potrivite, va fi aproape imposibil să construim imaginea corectă. Chiar dacă voi sta pe capul tău, odată încheiată colaborarea, în lipsa transformării, lucrurile vor reveni la starea inițială. Chiar dacă vei avea o prezență publică ireproșabilă, în lipsa transformării, imaginea va fi influențată negativ de anumite comportamente sau decizii. Cum spuneam, totul constă în transformare : în îmbunătățirea mentalităților, principiilor și comportamentelor.
  • Reputația este influențată de tot ce facem sau spunem. Chiar dacă vom construi o listă de potențiale crize de imagine ce ne pot lovi compania, în lipsa transformării, oamenii nu vor fi atenți la acțiuni sau semne care pot conduce la o criză. Astfel, reputația nu va fi protejată. Transformarea joacă, din nou, un rol decisiv aici : îmbunătățirea mentalităților, principiilor și comportamentelor.
  • Valabil și în crize de imagine. Degeaba rezolvăm o criză dacă în scurt timp vom ajunge în altă criză și vom avea probleme în gestionare. Pentru că nu este vorba doar despre informare. Rolul consultantului este direct legat de transformare.

 

Ce dorești să îmbunătățești ?

Ești lider de companie, ai o experiență bogată, ești un profesionist și ai rezultate excepționale. Când te gândești la imagine și reputație, ce îți dorești să îmbunătățești ?

Gândește-te bine și așterne pe foaia de hârtie 4-5 aspecte ce ar merita discute. Accesează apoi această pagină și scrie-mi sau sună-mă. Vom programa o întâlnire / discuție și vom povesti despre obiectivele tale și despre cum te pot ajuta.

Dar, te rog, să ții cont de un aspect extrem de important : sunt aici doar pentru cei care își doresc transformare, care sunt dispuși să investească în această direcție. Și nu, nu mă refer financiar.. Aceea este ultima noastră grijă 🙂

 

Radu Turcescu

 

Rolul consultantului

Rolul consultantului

 

Foto



Sună-mă acum !