
04 feb. Rolul resursei umane în protejarea reputației
Resursa umană joacă un rol mult mai important decât credem în protejarea reputației.
Ce se întâmplă într-o criză sau incident de PR ? Reputația noastră este pusă sub semnul întrebării. Imaginea noastră suferă. Relația cu publicul relevant ( angajați, clienți, parteneri, asociați etc ) se deteriorează.
Cum este privită acum protejarea reputației ?
Varianta actuală presupune gestionarea unei crize sau a unui incident de PR pe măsură ce apare :
”De ce să investim într-un program de Introducere În Crisis Management dacă avem deja oameni interni sau parteneri care se ocupă de așa ceva ?”
Ce alte variante există pentru protejarea reputației ?
Dacă mă urmărești pe LinkedIn, Facebook sau Twitter, cu siguranță ai citit deja despre cum îmi place să fac lucrurile diferit. Toată viața am făcut acest lucru, iar gestionarea crizelor nu face excepție.
Imaginea este influențată de tot ce facem sau spunem. O criză poate izbucni oricând, din orice. Putem evita complet o criză sau putem diminua intensitatea acesteia dacă dezvoltăm și pregătim resursa umană.
Altfel spus, protejarea reputației presupune mult mai mult decât o reacție ulterioară. Protejarea reputației trebuie să înceapă anterior crizelor de PR.
2 exemple foarte interesante :
Una dintre crizele în care am fost implicat ( somonul vopsit ) a izbucnit deoarece a fost schimbată eticheta unui produs. Dacă departamentul de marketing ar fi fost pregătit din punct de vedere Crisis Management, ar fi apărut întrebarea : ”Nu cumva eticheta nouă poate fi interpretată negativ ?”
După ce criza a izbucnit, cineva din companie ( fără autorizație ) a declarat pentru presă că a fost o greșeală de tipografie. Dacă ne uităm la primele articole apărute, vom găsi acea reacție. Acest lucru a complicat destul de mult situația. Dacă oamenii din companie ar fi fost pregătiți din punct de vedere Crisis Management, ar fi știut că reacția trebuie să vină doar în anumite condiții.
Pe de altă parte, o altă criză în care am fost implicat ( somon cu listeria ) de curând ne demonstrează cât de mult contează să știm ce avem de făcut. Imediat ce criza a izbucnit, oamenii au intensificat măsurile de prevenție. Au analizat lotul de pește vizat, fluxul de producție, angajații etc. Au chemat echipe de iginienizare și s-au asigurat că totul este perfect.
Când vine vorba de protejarea reputației, viteza contează. Faptul că s-au mișcat foarte repede ne-a permis să oferim și răspunsuri foarte rapide. Orice întârziere ar fi afectat și mai mult reputația companiei și relația cu publicul relevant.
Există și o soluție
”Introducere În Crisis Management” reprezintă un program de consultanță în care vă voi ajuta să identificați riscurile și să protejați reputația, indiferent de tipul crizelor de PR.
Programul a fost implementat în companii precum XTB România sau Stanleybet ( Bonus Casino ). Interesant este că ambele organizații au în comun două caracteristici importante : un domeniu sensibil și un lider ce investește în colegii săi.
Te invit să arunci o privire pe program și, dacă consideri că este pentru tine, să-mi scrii un email. Te voi contacta eu pentru detalii.
Radu Turcescu