Criza Puiul Fericit

Criza Agricola Bacău ( 2 )

Ieri am realizat o mică analiză despre criza Agricola Bacău ( criza Puiul Fericit ) și am fost întrebat ce părere am despre vinovăția lor și care ar fi trebuit să fie reacția în cazul în care ar fi vinovați.

În primul rând, nu am o părere despre vinovăția lor. Nu știu dacă sunt sau nu vinovați, nu este treaba mea și nu pot emite judecăți bazate pe presupuneri. Dar, dacă totuși ar exista o vină, criza Puiul Fericit s-ar încadra în crizele pe care liderii de companii nu și le doresc : cele în care trebuie să recunoască vinovăția.

 

Criza Puiul Fericit : unde ar putea fi vinovăția ?

În comunicatul Agricola Bacău, ni s-a spus destul de clar ( ceea ce oricum știam deja ) că puii sunt hrăniți natural. Chiar ni s-a garantat acest aspect… Dar nu cred că aici a fost marele semn de întrebare. Sau, cel puțin, nu doar aici. Oamenii s-au temut din 2 perspective : puii ar putea fi hrăniți cu tot felul de substanțe și, în același timp, vopsiți pentru a obține acea culoare. Până la urmă, în postarea de pe Facebook s-a discutat despre decolorare și minciună.

Criza Puiul Fericit, deși începută pe Facebook, nu reprezintă o situație atât de simplă.

 

Criza Puiul Fericit : Ce ar trebui să facă dacă într-adevăr au vopsit puiul ?

Tendința ar fi de a ascunde adevărul. Chiar printr-o mică minciună prin omisiune : ”Garantăm că puiul este hrănit natural…”. Doar că problema vopsitului rămâne puțin în aer. Acesta se numește spinning.

Cum spuneam mai sus, criza Puiul fericit se încadrează perfect în tipul de crize de care liderii de companii se tem cel mai mult. Atunci când trebuie să admită vinovăția.

Radu, dar ce s-ar întâmpla dacă am admite ??? Tu îți dai seama ce dezastru ???

 

Întrebarea, deși corectă, nu este cea mai importantă. O întrebare mult mai puternică ar fi :

Radu, ce s-ar întâmpla dacă ascundem adevărul și acesta ”iese la lumină” ?

 

Alegem cel mai mic dezastru…

Pentru că răspunsul în cazul primei întrebări este simplu : oamenii se vor înfuria, dar cu o serie de tactici prin care să demonstrăm schimbarea, lucrurile chiar s-ar putea întoarce în favoarea noastră. Da, este foarte posibil să existe demisii sau concedieri, schimbări de proceduri, noi angajări, transparență mai mare etc. Dar vom supraviețui.

Pentru întrebarea doi, anticiparea răspunsului este aproape imposibilă. După ce am susținut că puiul este hrănit natural, după ce am evitat să ne asumăm responsabilitatea…o astfel de informație va arunca în aer încrederea și relația cu publicul relevant. Mult, mult mai dificil de controlat și de recâștigat încrederea. De ce ? Oamenii vor interpreta că am încercat să îi păcălim de 2 ori : o dată cu puiul, a doua oară când am ascuns adevărul. Furie, nervi, supărare..toate acestea se vor amplifica.

 

Concluzionând…

Concluzia este simplă : dacă este vina noastră, este bine să recunoaștem. Să ne amintim de modul în care Volkswagen a gestionat criza de imagine. Au fost prinși, au recunoscut.

Evident, cu cât mai repede, cu atât mai bine, Orice întârziere poate conduce la aflarea adevărului din alte surse. Dar, te rog să reții acest aspect : Adevărul este cea mai bună minciună !

 

Ce presupune pregătirea ?

În general, analizăm emoțiile publicului relevant. Ce vor simți dacă…ce ar simți dacă…

Rareori punem accentul pe emoțiile noastre. Ce simțim noi când criza izbucnește ? Care sunt emoțiile care ne guvernează ?

Uneori este teamă, alteori panică, alteori rușine…

Emoțiile noastre vor fi amplificate de viteza cu care lucrurile se desfășoară. Timpul capătă alte valențe.

Și acest context, format din emoții puternice și timp, va conduce la decizii mai puțin inspirate. De aici și importanța pregătirii. Și nu e vorba doar de a avea planuri de acțiune. E vorba de a dezvolta mentalități și abilități care să ne permită să gestionăm o astfel de situație, având un singur obiectiv în minte : protejarea reputației și relației cu publicul relevant.

 

Introducere În Crisis Management

Introducere În Crisis Management este un program de pregătire a resursei umane pentru protejarea reputației. Acest program se adresează oamenilor cheie din companie și își propune să atingă următoarele rezultate :

  • Să crească nivelul de conștientizare la nivelul oamenilor cheie din companie. Cu cât știm mai bine ce poate merge rău, cu atât ne vom putea proteja mai bine.
  • Să înțeleagă ce este de făcut într-o astfel de situație. Gestionarea unei crize de imagine nu presupune doar comunicare. Până acolo, avem 1000 de pași ce trebuie implementați repede și eficient. Ce vom face ? Îi vom discuta atunci ? Ne vom pregăti pe loc ? Vom apela la oameni care nu au mai văzut vreodată așa ceva ?
  • Să analizeze fiecare acțiune sau procedură din punct de vedere reputațional. Doar așa vom putea evita crize de imagine care să ne distrugă reputația.

Te invit să analizezi acest program cu mare atenție. Ulterior, mă poți contacta prin email ( radu@raduturcescu.ro ) sau LinkedIn pentru a detalia cum putem implementa programul în compania ta.

 

Radu Turcescu

 

Criza Puiul Fericit

Criza Puiul Fericit

 

Foto



Sună-mă acum !